luni, 10 decembrie 2012

Si ninge si doare...

Mi-ai spus ca ninge. Multumesc, nu stiam asta. Si-ti multumesc si ca m-ai incurajat atat...si ca mi-ai tinut companie si ca esti acolo, mereu! De asta am nevoie cel mai mult. Aici toata lumea doarme. Si eu ar trebui sa fac la fel. Nu pot!...
Acum fac eforturi, in timp ce scriu, sa intrezaresc printre componentele jaluzelei cum se asterne covorul alb, atat de anuntat (eu am uitat sa-l astept anul asta). Nu-mi dau seama daca o fac impinsa de o curiozitate de copil sau din dorinta de a-mi agata suspinele de fulgii in cadere. Imi pare ca-i intrezaresc dar nu stiu exact daca e rodul imaginatiei mele sau intr-adevar reusesc ochii mei sa surprinda prima ninsoare. Se intampla tocmai azi...azi cand si la mine-n suflet ninge. Ninge nesperat, cu ganduri mii si fulgi cernuti la mine pe obraji. Si-mi pare ca-mi ingheata toate sperantele si asteptarile de sase saptamani incoace. Asemeni celui pe moarte, caruia i se deruleaza intreaga viata in fata ochilor mintii, asa mi se astern mie astea ultime sase saptamani, intr-o miscare abundenta si rece.
De-ar putea gandurile sa se scrie singure. Azi degetele-mi sunt atat de obosite...Ninsoarea asta doare, amorteste si adoarme.

Si ninge...si doare si ninge...si-mi doresc atat de mult ca orele care vin sa nu ma-nzapezeasca.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu