Ma intorc...

Ma intorc fara sa stiu de ce, fara un motiv anume, fara sa ma pricep macar la a ma intoarce. Ma intorc la avortonul asta de blog, care nici macar nu stiu daca ma reprezinta. Sau refuz sa cred ca insemn doar durere si-atat, ca doar tristetea-mi poate asterne cuvintele pe-o foaie virtuala sau ca penelul meu albastru danseaza doar pe note pesimiste.

Ma intorc dintr-un impuls, pentru ca desi mi-am dorit, nu am planuit niciodata asta pana acum. Mi-am ferecat slovele cu o eternitate in urma si am decis sa ma citesc doar eu. Crezand ca asa va ramane. Insa impulsul asta a incercat de atatea ori sa infranga decizia mea incat a devenit de neoprit. E prima oara cand invinge si acum regret. Regret ca l-am infranat atata timp si ca doar acum ma las invinsa. Si nu mai vreau regrete in viata mea. Ajunge!

Nu scriu sa ma citeasca cineva. Nu vreau sa demonstrez nimic si nici sa comunic mesaje ori sa influentez in vreun fel. O fac doar sa-mi potolesc setea de scris, uneori durerea si sa-i permit sufletului meu sa tipe cand il doare, macar aici, unde nu trebuie sa se cenzureze si unde nimeni nu-i reproseaza nimic. Si de ce nu, sa incerce sa se vindece, sa renasca si sa invete sa se bucure mai des. Sa-si permita libertatea sa graiasca, atunci cand si cum simte. Si in scris parca totul pare mai usor. Cel putin dezmorteste.

E Sf. Nicolae azi(ma rog, a fost, e trecut deja de 00:00)! Nu ma aflu in cel mai placut loc de pe planeta dar Dumnezeu se incapataneaza sa-mi arate ca exista si parti bune. Pentru cateva momente am ascultat si "am facut parte" din cel mai impresionant cor vazut de mine vreodata. E drept ca asta nu-l recomanda cu nimic, avand in vedere experienta mea. Doar lacrimile poate ar reusi sa-l descrie, insa ele nu se vad. Si-am reusit sa fac inclusiv pe Mosul colindator pentru unul dintre sufletele dragi mie, poate cele mai dragi. Am bucurat si am  facut sa dispara distanta pentru o clipa. Asta m-a incarcat pentru tot restul anului. Chiar mi-era dor sa plangem impreuna, stii?!

Si de parca nu ar fi fost de-ajuns, Mosul mi-a adus in dar si o voce pe care mi-as dori s-o aud cat mai des de-ar fi posibil. Stiu, nu e...si trebuie sa accept asta . Insa "putinul" asta ocazional pe mine m-a bucurat teribil.

Da, pot spune ca Mos Nicolae nu m-a uitat. A venit si la mine azi(ieri deja).